Ce spuneam ?

Că e frumos să ai o relaţie lungă ? Da, este. Peste 3 zile facem 6 luni. Nu pot să îmi dau seama cum am ajuns să iubesc o persoană timp de 6 luni. Eu. Aia care era mereu pusă pe distracţie, pe relaţii de maxim 3 luni. Eu. Aia care ma plictiseam prea repede. Şi ştiţi de cine m-am îndrăgostit ? De băiatul cel mai simplu şi romantic, care mă completează şi mă înţelege perfect. De băiatul al cărui zâmbet mă duce în al 9-lea cer.

E tot ce mi-am dorit !

Reclame

Mhm

Ştii ce e cu adevărat frumos ? O relaţie lungă. Când toată lumea ştie de voi şi nu vă poate imagina altfel decât împreună. Când ea e prima la care te gândeşti când te trezeşti dimineaţa, când ştii că te poţi baza oricând pe ea şi că orice problemă ai avea ea va fii acolo pentru tine. Când ştii că ea e singura persoană care te poate face fericit şi nu te gândeşti că ai fi putut fii cu altă fată. Când nu îţi e ruşine să faci nimic cu ea, şi ea e mereu acolo să te facă să zâmbeşti.
Când el te face să te simţi protejată chiar şi atunci când doar te ţine în braţe. Când ea te înţelege şi îşi doreşte să fii doar al ei. Când el, orice lucru mărunt îl împarte cu tine şi îţi trimite mesaje dimineaţa când se trezeşte şi te suna să vadă ce faci când îi e dor. Când devine geloasă şi se supără din chestii minore şi tu eşti acolo, zâmbind, explicându-i că eşti doar al ei. Când singurul loc unde îţi doreşti să fii este lângă ea. Când aveţi anumite glume pe care doar voi le înţelegeţi. Asta e frumos. Când nu îţi pot imagina viitorul fără acea persoană..

Love

” Te iubesc. ”
Îţi poţi imagina să auzi asta de la cineva care nu ţi-e rudă ? Care nu ţi-e cel mai bun prieten ? De la cineva pe care iubeşti, cineva la care visezi..chiar spun lucrul acesta. Îţi face corpul să se topească şi îţi înmoaie genunchii. Te lasă fără aer.
” Mă iubeşti ? ” l-am întrebat.
A dat din cap că da.
” Spune-o iar, ” am zis eu. M-am rezemat de el, privindu-l în ochi, văzând cum i se dilată pupilele privindu-mă. Simţindu-l cum respiră.
” Te iubesc, ” a repetat el.

El n-avea nume

Acum ceva ani am cunoscut un băiat, nu am cuvinte să îl descriu, să-i spun povestea.

Ba da, am!

El n-avea nume, călca discret peste scuze, cu un secret pe umeri şi unu-ntins pe buze. Parcă sătul de căutat un loc peste, zicea că e prea multă lume la mijloc şi încă este. Am înnebunit de el, să zic aşa, o boală oarecare, într-un bar, am uitat care. Eram cam nebună şi-am judecat în joaca mea că dânsul nu e genul meu… Dar cine mai era ? Şi m-a privit cu o putere de-mi strângea coastele, când cu gesturi mici străine îmi scria privirile, şi chiar şi-acum tremur, când vorbesc despre el, că m-a mişcat doar cu un simplu: „Vino încoa!” Vorbesc serios, am tremurat şi îl conturam firav fumând nervoasă. M-am aşezat în faţa lui la masă şi-am zâmbit, am aprins o ţigară ca o domnişoară şi am tuşit, m-am prezentat şi el mi-a zâmbit prin fum.

„Salut sunt Madw, habar nu am ce fac acum!”

Eu i-am zis: „Eu sunt cine vrei tu, nu am nume, n-am adresă, nu tre’ să-mi ştii numărul, noi ne ştim dintotdeauna, nu-i nimic nou aici şi sincer de nu-ţi convine poţi simplu să te ridici. Ştii ? Eu nu sunt o oarecare, nu sunt Ea, nu sunt mai rea, sunt un semn de întrebare daca vrei, spune-mi aşa ! Poate-s doar o altă fată care te reţine sau un înger care cade după o noapte-n pat la tine şi ştii, mie nu-mi pasă ce-ţi convine dar, după cum m-asculţi mi-e clar că nu pleci fără mine de aici. Ar fi prea simplu să dispar deci hai ! Avem de prins un tramvai!” Şi zile de rai interpretat trecură treptat prin paşii mei când aleile lui mă conduceau spre condei. Şi multă lume mă întreabă ce mă tot inspiră ? Nu ştiu. Poate amintirea lui că el m-a învăţat să scriu. El mi-a dat creionul şoptind: „Niciodată nu-i târziu dragul meu.” Şi mi-a zis: „Scrie-mi ceva, o să poţi, oricât ar fi de greu.”

Eu stau şi scriu crezând că mă citeşte undeva. Habar n-ai cine sunt şi ce-mi poate pielea, de unde vin şi unde plec mereu să-mi descarc durerea. Şi de credeţi că-s prea tristă şi mă cam plâng, staţi cuminţi ! Habar n-aveţi cât adevăr suflu prin dinţi. El mi-a zis: „Scrie fără să te minţi, ştii, asta ţi-e firea!” Şi d-aia-i supăr pe cei ce tot visează fericirea. Că el a visat-o şi mi-a povestit cum este şi cum trecem mereu pe lângă, fără să ne pese, aşa că le-am greşit pe toate-n viaţă, să le ştiu, să-le înţeleg, să le ţin bine în balanţă. Orice ar fi să zâmbesc şi pentru restu’ ! Nu e bine să te vadă ce-i iubiţi cum cedezi tu. Şi de vrei să ştii cum mă descurc şi mă descarc scriu texte şi mă chinui să fiu ascultată. În fine, mă împac că undeva, el e mândru de ce fac.

Noi nu ne-am despărţit niciodată ! Şi l-am întâlnit ani de-a-rându’ în fiecare băiat, în fiecare ‘te iubesc’ sau nu mai ştiu ce. Cert e că e şi acum lângă mine şi zâmbeşte şi mă ţine de mână când cânt, când scriu, când mă uit la ceas şi e târziu, el zice: „Nu e.” Şi nu mă culc că ştiu, el mă atinge ca un înger păzitor, el n-avea nume dar avea o-ntreagă lume în dormitor. El m-a învăţat să iubesc şi m-a facut domnişoara ce nu-mi visam să cresc. Mi-a arătat cu degetul unde tre’ să ajung şi trecatorii din voi ce nu ştiau cine sunt. Şi vezi, după mulţi ani trecuţi mă găseşti azi aici, luptând cu morile de vânt, din cuvânt, ultimele frici. Conştient de ce pot şi ce merit, cresc, încercând din răsputeri să nu te mai dezamăgesc, spun…

„Salut sunt Madw, habar nu ai ce sunt acum!”

Şi mi-a zis: „Eu sunt cine vrei tu, nu am nume, n-am adresă, nu tre să-mi ştii numărul, noi ne ştim dintotdeauna, nu-i nimic nou aici şi sincer de nu-ţi convine poţi simplu să te ridici. Ştii ? Eu nu sunt un oarecare, nu sunt El, părerea mea, sunt un semn de întrebare dacă vrei, spune-mi aşa ! Poate-s doar o altă voce care te reţine, sau un înger care cade după o noapte-n gând cu tine şi ştii draga mea, mie nu-mi pasă ce-ţi convine dar, după cum m-asculţi mi-e clar că nu pleci fără mine de aici. Ar fi prea simplu să dispar, ar fi o glumă bună. Deci, mai stai, avem de aşteptat un tramvai împreună…

Ştiï, el n-avea nume, dar eu am !

Să îţi aminteşti.

În caz că persoana aceea specială citeşte asta şi se întreabă dacă e pentru el, atunci da. Este.

Dacă nu voi fii a ta pentru totdeauna, vreau să-ţi aminteşti nişte lucruri.
Să îţi aminteşti de serile când stăteam la tine şi ne uitam la filme, toată seara. Iar acum tu vei zâmbi fiindcă ştii bine că noi nu puteam urmări liniştiţi un film.
Să îţi aminteşti de toate momentele când te-am strâns în braţe să te calmez, de toate momentele când te-ai enervat atât de tare încât dădeai cu pumnul în uşă, iar eu mă simţeam oribil când te vedeam aşa. Nu te-ai gândit niciodată la ce simţeam eu atunci, sau dacă te-ai gândit nu ai găsit un răspuns. Îţi spun eu cum mă simt de fiecare când scena asta se repetă. Mă sperii, mă gândesc că poate într-o zi nu vei mai da în uşă sau în perete. Mă sperii chiar şi atunci când ţipi la mine. Atunci când pleci din camera ca să te calmezi eu mă gândesc cum să te împac, asta dacă nu am nervi. Dacă şi eu sunt nervoasă, să ştii că îmi pare rău de cum te fac să te simţi, chiar dacă par indiferentă.
Să îţi aminteşti de toate glumele noastre şi să râzi iar.
Să îţi aminteşti că de mine nu te puteai ascunde, fiindcă eu pot simţi când ceva nu este în regulă. Ştiam când eşti supărat, când ascundeai ceva, când te gândeai la ceva, chiar dacă tu spuneai că nu te gândeşti la nimic, ci doar priveşti în gol.
Să îţi aminteşti că eu o să rămân cea mai bună prietena a ta şi dacă o să ne despărţim. Dacă o să îţi reiei viaţa după despărţire înaintea mea, să nu eviţi să îmi ceri sfaturi.
Să îţi aminteşti cât te-am iubit, şi să ştii că încă o fac.

„noi”

Nici măcar nu ştiu cum să încep. Pur şi simplu nu îmi vin cuvintele în minte. Nici măcar primul cuvânt sau câteva fraze pe la mijloc sau undeva pe acolo, nici măcar ultimul cuvânt. “Noi. Despre noi.” Ăsta am vrut să fie titlul, cică. Dar l-am şters pentru că…
Noi. Sună puţin ciudat pentru că e ceva mai mult decât 3 litere şi “noi” este tot ce simt în momentul de faţă şi nu ar încăpea nici într-un roman cu 1000 de pagini şi tot ce vreau să scriu în cateva rânduri este doar cât de îndrăgostită sunt de tine.

Sunt îndrăgostită de cuvintele tale. Sunt îndrăgostită în fiecare “Te iubesc!”, în certurile noastre când ne contrazicem cine iubeşte mai mult, de viitorul nostru împreună, de tot ce este legat de tine. În mintea mea eşti doar tu.
Tu.
Dar cred că acolo ai fost mereu.